Istoric Club Fiat
Club Fiat România a luat naștere pe data de 12 noiembrie 2006, când dragostea pentru marca Fiat a adus alături oameni dornici să împărtășească cunoștințele în materie de autoturisme. Astfel, a apărut www.clubfiat.ro, site ce are atașat un forum, acesta fiind mediul în care au loc principalele actvități ale clubului.
• Club Fiat România a luat naștere pe data de 12 noiembrie 2006, când dragostea pentru marca Fiat a adus alături oameni dornici să împărtășească cunoștințele în materie de autoturisme. Astfel, a apărut www.clubfiat.ro, site ce are atașat un forum, acesta fiind mediul în care au loc principalele actvități ale clubului.
• Comunitatea a luat amploare, iar membrii clubului au început să organizeze întâlniri săptămânale în viața reală, inițial în București, apoi în Iași, Timișoara, Brașov, Cluj, Suceava, Bacău, Deva, Galați – Brăila, Oradea etc.
• Întâlnirile săptămânale i-au determinat pe membri să își dorească inițierea unor reuniuni mai ample, astfel că s-a hotărât organizarea a două întâlniri naționale în fiecare an – primăvara și toamna.
• Odată cu aceste întâlniri tot mai numeroase, a luat naștere asociația Club Fiat – un pas important și firesc în dezvoltarea unei comunități, pentru o mai bună desfășurare a activității și pentru crearea unor oportunități prin parteneriatele cu dealeri auto, service-uri ori alți prestatori de servicii.
• Data de 24 aprilie 2009 a fost cea care a marcat înființarea asociației Club Fiat România.
• În prezent, Club Fiat numără peste 12.000 de membri înscriși. Cine sunt ei? Oameni care s-au unit din pasiunea pentru automobile, pentru marca Fiat. Sunt o comunitate puternică, unită, care reprezintă cu demnitate tot ceea ce înseamnă Fiat în România.
• În luna aprilie a anului 2010, forumul Club Fiat a intrat sub umbrela Italoparts, iar întâlnirea națională din primăvara anului 2010 a avut loc exclusiv sub patronatul Italoparts.
Istoricul întâlnirilor
1. Bicaz, Neamț – 2-5 mai 2008
2. Moeciu, Brașov – 24-26 octombrie 2008
3. Daneș, Sighișoara – 30 aprilie – 3 mai 2009
4. Ocna Șugatag, Maramureș - 22-24 octombrie 2009
5. Costinești, Constanța – 30 aprilie-2 mai 2010
6. Vatra Dornei, Suceava – 22-24 octombrie 2010
Următoarea întâlnire va avea loc în primăvara lui 2011, la Cheile Grădiștei, în județul Brașov.
Aşadar, fiţi bineveniţi în lumea unuia dintre cei mai populari constructori de maşini şi sperăm, ca în scurt timp, să construim împreună una dintre cele mai puternice comunităţi auto din România.








